Federatia Plus

Vă spunem un „bun venit” din partea Federaţiei Plus, care doreşte să vă prezinte lumea diferitelor organizaţii neguvernamentale creştine evanghelice, preocupate de problemele sociale ale copiilor mai întâi, dar şi ale adulţilor aflaţi în nevoie. Eforturile depuse pentru ajutorarea acestora sunt mânate de convingerea că este voia Creatorului să reflectăm dragostea Lui îndeosebi faţă de cei ce au ajuns la marginea societăţii şi nu se pot ajuta singur.

Ajutorul şi soluţiile noastre sunt gândite pe baza cadrului mai larg al providenţei divine. Dumnezeu lucrează cu prioritate la rezolvarea celei mai acute probleme a omului, salvarea sufletului său de păcat şi moartea veşnică, trezind credinţa personală în Isus Cristos, Fiul său. Dar grija Lui se extinde şi la nevoile fizice, sociale şi materiale ale creaturilor sale. Noi credem, că soluţiile eficiente sunt cele izvorâte din dragostea creştină şi au în vedere atât satisfacerea nevoilor cât şi apropierea semenilor noştri de Dumnezeu. Poate fi ceva mai eficient în rezolvarea problemelor decât abandonarea în braţele atotputernicului şi bunului Mântuitor? Susţinuţi de El, organizaţiile aderate la Federaţia Plus se implică cu altruism, dăruire şi ambiţie în rezolvarea celor mai variate tipuri de nevoi sociale: protecţie socială pentru orfani sau pentru vârstnici, asistenţă pentru copiii străzii, prevenirea abandonului copiilor dar şi reintegrarea lor în familia naturală sau în societate, dacă au fost deja abandonaţi. Şirul de programe continuă cu îngrijirea copiilor cu diferite handicapuri, cu distribuirea de materiale didactice şi spirituale pentru persoane de diferite vârste, etc. Vă încurajăm să descoperiţi personal celelalte activităţi precum şi lumea bogată şi diversificată a organizaţiilor navigând prin siteul nostru.

Aşa cum noi, credincioşii implicaţi în diferitele organizaţii sociale, acţionăm conştienţi de nobila chemare divină pentru ajutorarea celor nevoiaşi, vă invităm să vă alăturaţi nouă identificându-vă cu misiunea noastră şi susţinând eforturile noastre atât spiritual cât şi material. Împlinirea nevoilor, recunoştiinţa celor ajutaţi vă va face părtaşi bucuriei noastre şi vă va conferi o satisfacţie unică în viaţă împreună cu binecuvântarea pe care o dăruieşte bunul Dumnezeu.